To Virtual Tour




Whatever others may feel, we feel at home in our Museum. We feel good here, we like to look around the rooms with painted walls, full of beautiful, surprising or simply familiar objects. We feel closer to our parents and know there are stories here to share with our children. Working together everyday, we sometimes feel like a big family. Do you hesitate to believe us? Come to the Peasant Museum and see for yourself…




Târgul 100 de Tradiții Românești
15 – 17 octombrie 2021




Asociaţia Kogaion 115 organizează, în perioada 15 – 17 octombrie 2021, târgul 100 de Tradiții Românești, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. Intrarea la târg este liberă!


La această ediție și-au dat întâlnire creatori populari din mai multe regiuni ale țării. Vor fi expuse costume populare, covoare țesute la război, icoane pe lemn și pe sticlă, măști populare, obiecte din ceramică.

Nu vor lipsi nici artizanii cu bijuterii din argint, tablouri cu fir din aur, uleiuri terapeutice din busuioc și lavandă, plante de leac, cosmetice preparate doar din ingrediente naturale, obiecte de vestimentație tricotate manual.

Din produsele gastronomice aduse spre vânzare și degustare amintim brânză din lapte de capră și de oaie, zacuscă şi murături pe alese, prăjituri și ciocolată de casă, plăcinte moldovenești și sarailii, turtă dulce și kürtös kalács, diferite sortimente de miere, vin de mure și palincă, fructe şi legume proaspăt culese.

Colecționarii de antichități au pentru doritori nenumărate obiecte ce poartă farmecul vremurilor trecute. Cunoscutul scriitor Stelian Tănase va fi prezent alături de aceștia, însoțit de noile sale apariții editoriale și gata oricând să povestească despre această lume aparte a negustorilor.

Bucătari pricepuți vor ademeni vizitatorii cu delicioase preparate calde: borș de curcan, sărmăluţe la ceaun, fasole cu ciolan, saramură de crap, păstrăv la grătar, lipii fierbinți coapte pe plită. Din mâncărurile de sezon nu poate lipsi pastrama de oaie însoțită de mustul proaspăt stors.

Vă rugăm să respectați normele de distanțare socială și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.

Program: 15 – 17 octombrie 2021, orele 10.00 – 18.00.

Organizator: Asociaţia Kogaion 115
Director de marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803
E-mail: ligia_marica@yahoo.com

 




back to main page