Muzeul Naţional al Ţăranului Român are din anul 2007 o editură proprie, Martor. Dar, încă din 1991, editarea unor publicaţii într-un stil propriu, mai aproape de conceptul de carte-obiect, a fost una dintre activităţile prioritare ale muzeului. Sub semnăturile cercetătorilor şi muzeografilor noştri au apărut numeroase titluri. Unele ediţii s-au epuizat rapid, altele pot fi încă găsite la librăria muzeului: carte de specialitate (etnologie şi folclor, antropologie, sociologie, muzeologie), publicaţii bibliofile în ediţii limitate, cărţi-album, reviste, calendare, foi, pliante, mape, afişe, agende. Revista anuală de antropologie şi muzeologie, Martor, publicaţie ajunsă la numărul 24, pune în dezbatere în fiecare număr problemele actuale din domeniu şi experimentele noastre muzeografice.
***
Publicațiile Muzeului Național al Țăranului Român (Editura MARTOR) pot fi achiziționate prin comandă online sau de la punctul fizic de vânzare al Muzeului (Galeria de Artă Țărănească, str. Monetăriei nr. 3).
Dacă doriți să le achiziționați online, trimiteți o comandă fermă pe adresa de e-mail carte@muzeultaranuluiroman.ro (persoană de contact: Elisabeta Timoc). Menționați în mesaj titlurile dorite și numărul de exemplare, adresa dvs. poștală completă și un număr de telefon la care puteți fi contactat.
Putem trimite cărțile prin curier, cu plata ramburs, urmând să achitați la primirea coletului contravaloarea cărților și taxele de expediție. Taxele depind de greutatea coletului și de destinație.
De asemenea, puteți opta pentru plata în avans a cărților, urmând ca la primirea coletului să achitați doar taxele de transport.
Cont Trezorerie Sector 1: RO92TREZ701502201X015193
Cod de identificare fiscală: RO14244170
Vă mulțumim că ne-ați vizitat și așteptăm un feed-back de cititor pe adresa:
martor@muzeultaranuluiroman.ro
INDIENII CÂNTĂREŢI. Urechea Etnologului
Bernard Lortat-Jacob, 2015, 144 p.
Volum de ficţiune etnomuzicologică şi totodată un ghid practic de iniţiere în antropologia muzicii, cu referiri importante la muzica din Ţara Oaşului.
O comunitate de indieni americani (mutaleros), plasați în timp cândva la sfârșitul secolului al XX-lea, fac obiectul studiilor unui etnomuzicolog francez care analizează muzicile rurale ale epocii noastre, așa cum le-a întâlnit el în cercetările din Franța, Maroc, Sardinia, România și alte țări balcanice.
„Una din caracteristicile unui gringo este aceea că pune întrebări. E o artă dificilă, de vreme ce muzica este o practică care nu se comentează iar cântul o activitate non-reflexivă. A pune întrebări înseamnă de altfel a opera o reducere a câmpului cunoașterii, fiindcă răspunsurile conduc invariabil fie la ceva dinainte cunoscut, fie la ceva ce nu poate fi înțeles.” (p. 25)
Exprimate într-o formă teatralizată și începând cu un consum de alcool, cântecele indienilor mutaleros se nasc, spun ei, din „tulburările inimii” (ra-shiXhof). „Femeile – care nu sunt la fel de rezervate și indolente ca bărbații – descriu prin cânt ceea ce sunt și povestesc ceea ce trăiesc. În timp ce fetele cântă întotdeauna cu ochii închiși traducând pudoarea sau așteptarea, femeile își deschid pleoapele ori de câte ori inspiră: pentru ele, drama interioară clocește sub un somn prefăcut. Când sunt mai vârstnice iar rușinea li s-a evaporat odată cu iluziile, ele sfredelesc cu privirea pe oricine. După ce deschide pentru o clipă ochii pentru a atrage privirea unui bărbat, Alma se recentrează asupra vibrațiilor propriului corp, ca și cum privirea furișată asupra altcuiva ar fi deturnat-o de la propria-i persoană. Dați brusc peste cap, ochii i se închid din nou, iar bustul, legănat de oscilațiile vocii, se balansează de la dreapta la stânga. Intrigat parcă de obscure reprezentări interioare, cântul ei dens și greu iese din pântec și se revarsă în aer cu forța unui fluviu îngroșat de aluviuni. Vocea Almei nu e pură și dreaptă ca aceea a unei soprane de operetă, dar nu din pricina stricăciunilor provocate asupra corzilor vocale de tutun și alcool, ci pentru că brăzdează adânc prin zgura sufletului ei.” (p. 33) Ispititor pentru bărbații tineri, cântecul Almei provoacă scene extreme de gelozie, soțul ei Sandro nepregetând să-l rănească grav cu cuțitul pe vărul Txlpalq.
La nunți, „oamenii se hrănesc; apoi, de îndată ce alcoolul își face efectul, cântă. Fiecare de capul lui, având aerul că ignoră cântările celorlalți. Nu se pun de acord, nici nu se grupează în coruri. Vocile lor se suprapun dezordonat și liber, dar se regăsesc pe formule finale mereu identice. În aceste dezvoltări poli-organice domnește un fel de armonie a disonanței. Cel puțin până pe la două-trei dimineața, atunci când răcoarea nopții și căldura umană provoacă un fel de concordanță sonoră. Cântările capătă atunci o anumită densitate care se naște din regularizarea relativă a inițiativelor. În fine, în zori cei mai epuizați adorm și cântul se stinge, după ce trece în grija unui cocoș.” (p. 49)
„... scufundat în abisul sufletului, cântul nu se poate exprima decât sub formă de cânt. El nu oferă cheia descifrării sale. Am sentimentul că nu pot să fac nicio observație în legătură cu el. Sunt aidoma unui mineralog în posesia unei pietre de pe altă planetă, piatră pe care o cercetează în van și pe care nu o poate cunoaște prin niciun experiment.” (p. 57)
Preţ: 11 lei
back to main page
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
